Dragă prietene,

Îți mulțumesc pentru alegerea ta de a mi te alătura în această călătorie a cunoașterii prin care vei descoperi un alt TU. Dacă vrei să descoperi o nouă variantă a ta pentru a trăi mai SIMPLU sau ai ajuns aici pur și SIMPLU din curiozitate… vei avea doar de câștigat. Știu că în viață nu toate visele ajung să devină realitate, fapt care ne demotivează. Fie că recunoaștem sau nu, modul de gândire ne influențează conștient și inconștient acțiunile.

Îmi doresc că această carte să te inspire și să te ajute în comutarea vieții pe modul SIMPLU. “SIMPLU” este o lucrare în care vei regăsi o colecție de factori care puși cap la cap pot fi replicați de oricine este dispus să se autodepășească.

Știu că timpul (tău) este (ne)limitat și îmi doresc să fie petrecut cu folos pe e-simplu.ro

Numele meu este Alex-Dumitru ENE și sunt de profesie inginer economist, însă lucrez în vânzări de peste 10 ani. Pentru cei care nu sunteți străini de acest domeniu, știți că este o meserie pe cât de dificilă, pe atât de frumoasă. Cunoști multe tipologii de oameni, de la care ai șansa să înveți o grămadă de lucruri. Primul lucru pe care eu l-am învățat a fost să ascult. Da, știu, poate părea SIMPLU la prima vedere, însă nu este. În era digitalizării, în care timpul pare insuficient și nu mai avem răbdare să îi ascultăm pe cei cu care comunicăm și suntem pregătiți doar să replicăm și să ne urmărim interesul…în cazul de față, acela de a vinde. Însă, dintr-un vânzător de produse sau servicii, te transformi într-un hoț de cuvinte. Practic furi dreptul la exprimare a așa zisului client și îți ratezi oportunitatea de a-l cunoaște.

Pentru a fi capabil să asculți și să cunoști persoana de lângă tine, mai întâi trebuie să te cunoști și să te asculți pe tine, însuți. Și astfel am ajuns la cel mai greu lucru SIMPLU: autocunoașterea.

În fiecare zi învățăm cel puțin un aspect despre noi, conștient sau nu. Pe măsură ce călătorim în această viață, aflăm și asimilăm informații noi și descoperim laturi ascunse ale personalității noastre. Întâlnesc zilnic mulți oameni care își pun întrebări legate de viață: “Ce este viața?”, “Cine este Dumnezeu?”, “Ce este Universul?”, etc , dar foarte puțini care se întreabă: “Cine sunt eu?”, “Ce îmi doresc eu cu adevărat?”, “Care sunt prioritățile mele în viață?”, “Care este rolul meu în viață?”

Întrebările corecte și SIMPLE vor avea întotdeauna un răspuns. Sper ca lucrarea “SIMPLU” să conțină acele răspunsuri de care ai nevoie și să te ajute în procesul tău de self-knowledge.

Sunt soț și tată, iar viața mea a început cu adevărat în 2016, an în care pentru mine matematica nu a mai fost o știință exactă, iar fundamentul ei s-a transformat în 1+1=3. Mi-a dat cu rest…așa am ajuns să îmi iubesc restul vieții. Rolul de tată mi-a dăruit încă un motiv pentru care să trăiesc. Practic, viața m-a angajat full time și mi-a dat o ofertă pe care n-am putut să o refuz: funcția de TATĂ și un salariu format din IUBIRE + bonusuri din BUCURII. Este cea mai frumoasă meserie din lume…cel puțin pentru mine. Nu știu cum va fi când voi avansa și voi ocupa funcția de BUNIC. Cred că este un mare privilegiu să fii COPIL, TATĂ și BUNIC în același timp.

Cartea “SIMPLU” conține toate gândurile și emoțiile mele capabile să părăsească locul formării și să se transforme în cuvinte scrise în prezenta lucrare. 

Astfel, așezând pe foaie gândurile și percepția mea despre viață, iubire, timp, comunicare, maturitate, femeie vs bărbat, succes, bine vs rău, natură, motivație, etc, am ajuns să mă cunosc mai bine.

Așadar, îmi doresc ca cele scrise să constituie cel puțin un impuls în vederea reducerii acțiunilor tale complicate la unele simple. Alege SIMPLU!

Un SIMPLU mulțumesc înseamnă un pas mai aproape de FERICIRE!

MULȚUMESC!
 

Gândire pozitivă

Apartenență socială

Încredere în forțele proprii

Gândire ”out of the box”

Valorile SIMPLU

Îmi doresc să pun o cărămidă la dezvoltarea ta personală prin autocunoaştere: Sinceritate, Identitate, Maturitate, Pasiune, Libertatea de alegere, Unicitate.
Alege SIMPLU!
Image